lundi, 09 mars 2015 14:22

SERA ROMÂNIA susține campania CARE de promovare a drepturilor femeilor

SERA ROMÂNIA susține campania demarată de organizația CARE International dedicată susținerii drepturilor femeilor, marcată prin semnarea unei petiții la nivel mondial pentru eliminarea inegalităților dintre femei și bărbați.

Petiția a fost lansată pe 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii, și poate fi semnată aici http://www.carefrance.org/sitesunhomme.

Campanie CARE


 



Campanie CARE





















 

 

 

Campania internațională se bazează pe statistici dure, care arată că, în lume, femeile sunt încă dezavantajate, în raport cu bărbații: sunt principalele victime ale sărăciei, ale violenței și inegalităților, le sunt încălcate drepturile frecvent, iar perspectivele lor sunt limitate. Însă, dacă li se acordă libertate și puterea de acționa, femeile pot avea un rol esențial în privința bunăstării familiei și a dezvoltării comunității din care fac parte. 

Ce ne arată cifrele la nivel mondial:

  • Două treimi din cele 774 de milioane de adulți analfabeți sunt femei
  • Femeile nu câștigă decât 10% din veniturile obținute la nivel mondial, deși au înregistrat două treimi din numărul total de ore lucrate
  • 1 femeie din 3 cade victimă violenței în decursul vieții
  • Mortalitatea infantilă ar scădea cu 50% dacă toate femeile ar avea cel puțin studii liceale
  • Reducerea cu 10% a căsătoriilor forțate ar diminua cu 70% mortalitatea maternală
  • Asigurarea unui acces echitabil al femeilor la resursele agricole al salva 150 de milioane de persoane de la malnutriție.

Ca atare, anul 2015 este unul care va marca asumarea de noi angajamente la nivelul statelor membre ONU privind lupta pentru drepturile femeilor și eradicarea sărăciei, iar CARE va fi prezentă la reuniunile oficiale pe această temă ca o portavoce a celor care au fost reduse la tăcere în ultimii ani. De aceea, este nevoie ca petiția să fie semnată de cât mai multe persoane și SERA ROMÂNIA îndeamnă la rândul ei la asumarea acestei minime responsabilități în lupta pentru recunoașterea drepturilor și a importanței femeilor.

Campania CARE a implicat în special bărbații și băieții, ca agenți ai schimbării atitudinilor și practicilor cu privire la femei, și de asemenea este susținută de două celebrități: Vincent Cassel și Léa Seydoux, actorii principali din filmul ”Frumoasa și Bestia”, un succes box office nominalizat anul trecut în cadrul mai multor festivaluri europene de film.

Last modified on lundi, 09 mars 2015 14:43

Nos patenaires