Centre vechi inchise

Peste 17.000 de adulţi cu dizabilităţi trăiesc în centre rezidenţiale mari, în condiţii improprii unei dezvoltări independente, iar 67% dintre ei nu reuşesc să iasă din instituţii până la sfârşitul vieţii. În plus, cea mai recentă evaluare naţională, făcută de Institutul de Politici Publice (IPP), arată că statul preferă să finanţeze un tip de asistenţă pasivă prestată în centre rezidenţiale mari, în care ajung şi până la 350 de beneficiari, în loc să insiste asupra dezvoltării de servicii în comunitate. Asta, deşi România şi-a asumat angajamentul de a asigura un trai independent în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi, prin ratificarea…
În Complexul pentru recuperarea copilului cu handicap din Târgu Jiu, construit de Fundaţia SERA ROMÂNIA şi dat în folosinţă în anul 2003, 60 de copii cu probleme grave sunt îngrijiţi zi de zi de oameni care îşi împart viaţa între două familii: cea de acasă şi copiii din centru. Munca cu astfel de copii imobilizaţi, prizonieri în fotolii rulante sau paturi, sau copii cu deficienţe mintale, cu care greu poţi să comunici, nu este epuizantă doar din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, fiecare dintre angajaţii centrului recunoaşte că este imposibil să nu te ataşezi de ei. Unii copii…