Peste 38.000 de femei din 26 de judeţe ale ţării au intrat în programul de prevenţie a sarcinii nedorite, demarat de Fundaţia SERA ROMÂNIA în anul 2002, iar peste 24.000 dintre ele au beneficiat de măsuri de contracepţie.
Judeţele în care echipele SERA ROMÂNIA au ajuns să consilieze femei, în special din mediul rural, privind metodele contraceptive pe care le pot folosi sunt: Argeş, Bacău, Bistriţa Năsăud, Bihor, Botoşani, Buzău, Braşov, Brăila, Constanţa, Covasna, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vaslui şi Vrancea.
Programul de prevenţie a sarcinii nedorite a debutat în anul 2002 în judeţul Tulcea şi prima etapă a fost finalizată în anul 2005. Programul a fost reluat în acest judeţ în anul 2007 şi a continuat până în 2009, în total fiind consiliate 2.249 de femei, iar 1.887 dintre ele au beneficiat şi de metode contraceptive.
În anul 2003, echipa SERA ROMÂNIA şi autorităţile locale au început consilierea femeilor din judeţul Bistriţa Năsăud. Programul a continuat până în 2005 şi în total am ajuns la 670 de femei, pe care le-am consiliat, iar pentru 628 dintre ele am dispus instituirea unor măsuri pentru evitarea sarcinilor nedorite.
În anul 2004, programul a ajuns şi în judeţele Satu Mare, Sălaj şi Galaţi, unde, până în 2005, au fost consiliate 247, 713, respectiv 815 femei.
Anul 2005 a însemnat extinderea programului în judeţul Cluj. Astfel, în perioada 2005 – 2007 şi, apoi, şi în 2010, 3.504 persoane au fost consiliate, iar 744 dintre ele au fost beneficiare ale metodelor contraceptive oferite.
În 2006, SERA ROMÂNIA a început colaborarea cu autorităţile din alte cinci judeţe: Bacău, Bihor, Botoşani, Constanţa şi Vaslui. În Bacău programul a fost implementat până în 2008, timp în care 1.055 de femei s-au întâlnit cu asistenţiii sociali şi personalul medical implicat, iar 775 au primit şi măsuri contraceptive.
În judeţul Bihor, în trei ani de proiect, au fost consiliate 1.031 de persoane, din care 933 au beneficiat de contraceptive, iar în Botoşani, în anii 2006 şi 2007, echipa SERA a consiliat 1.227 de femei şi a sprijinit prin măsuri suplimentare 454 dintre ele.
În judeţul Constanţa, în perioada 2006 – 2008, am ajuns la 2.417 femei (dintre care 1.591 au beneficiat de măsuri suplimentare), iar în Vaslui la alte 1.907, toate fiind sprijinite ulterior cu metode contraceptive.
Anul 2007 a însemnat continuarea programului şi în Iaşi, unde în doi ani am consiliat 297 de persoane, iar în anul 2008 am ajuns şi în Suceava, unde am avut 888 de beneficiari ai serviciilor de consiliere şi 384 cu măsuri suplimentare.
În judeţele Covasna, Neamţ şi Prahova, programul a început în anul 2009. Pentru judeţul Covasna, perioada de implementare a fost 2009 – 2012 şi au fost incluse 996 de femei, iar în Neamţ şi Prahova programul a fost implementat în anii 2009 şi 2010, fiind ajutate 777, respectiv 210 femei.
Autorităţile judeţene din Buzău, Dâmboviţa, Hargita şi Maramureş au dorit să intre în programul SERA ROMÂNIA în anul 2010. În toate judeţele programul a fost implementat până în 2012, în Buzău fiind consiliate 1.842 de femei (1.314 dintre ele au primit metode contraceptive), în Dâmboviţa 1.370 (349 cu măsuri contraceptive), în Harghita 710 persoane (420 au primit contraceptive), iar în Maramureş 1.208 femei (dintre care 714 au beneficiat de măsuri contraceptive).
În perioada 2011 – 2013, am început şi consilierea femeilor din judeţele Ialomiţa şi Vrancea. În total, am ajuns la 802 persoane în Ialomiţa şi la alte 1.875 în Vrancea.
În acest an, se vor încheia proiectele începute, în 2012, în Argeş, Brăila şi Hunedoara. Până acum, în Brăila au fost consiliate 616 femei, iar în Hunedoara 809.
Tot în 2014 este prevăzută şi închiderea activităţilor începute în 2013 în Braşov, judeţ în care au fost deja consiliate 129 de persoane.
Toate aceste proiecte au fost gândite cu scopul de a reduce numărul femeilor care ajung să facă avort sau, mai grav, să-şi abandoneze copiii din cauza sarcinilor nedorite.