Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu sprijinul Fundaţiei SERA ROMÂNIA şi al Federației Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC), organizează miercuri, 13 noiembrie 2013, Conferinţa cu tema ”Efectele instituționalizării asupra dezvoltării copilului. Observație, diagnostic, prevenire a consecințelor de lungă durată”. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului, Sala Drepturile Omului, începând cu ora 9.00.
Conferinţa de anul acesta îşi propune să prezinte atât autorităților române și partenerilor activi din domeniul protecției drepturilor copilului, cât și specialiștilor și opiniei publice interesate de acest domeniu rezultatele cercetării din ultimii 12 ani din cadrul studiului realizat în România, pe o populație randomizată, menit să arate efectele instituționalizării copilului asupra dezvoltării cerebrale.
Acest studiu a fost demarat în anul 2000 de trei universități americane – University of Minnesota, University of Tulane și University of Maryland – sub denumirea ”Bucharest Early Intervention Program” (”Programul de Intervenție Timpurie București”) și implementat de Fundația SERA ROMÂNIA, motivaţi de necesitatea existenței unor cercetări fundamentale care să susțină politicile din domeniul protecției drepturilor copilului. Ulterior, prestigioasa Universitate Harvard, prin institutul său specializat, a preluat coordonarea acestui studiu, care ar trebui să se deruleze până când copiii vor împlini vârsta de 18 ani.
Una dintre cele mai importante concluzii ale cercetării de până acum este că minorii care cresc în instituţii în locul familiilor prezintă deficite majore în dezvoltarea creierului, ceea ce explică ratele crescute de depresie şi tulburări de anxietate din rândul copiilor institutionalizaţi. Rezultatele sale mai evidentază, pentru prima dată, ameliorarea simptomelor unor defecte organice în dezvoltarea creierului ca urmare a plasamentului familial.
Detaliile științifice ale concluziilor obținute în cercetările de până acum vor fi prezentate de către profesorii americani implicați în acest program:
- CHARLES A. NELSON, III, Ph.D., Universitatea Harvard / Children Hospital Boston
- CHARLES H. ZEANAH, JR., MD, Universitatea Tulane - Facultatea de Medicină
- NATHAN A. FOX, Ph.D., Universitatea Maryland.
La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanți ai Parlamentului României, ai Guvernului României, ai direcțiilor generale de asistență socială și protecție a copilului, ai ambasadelor și ai ONG-urilor, precum și specialiști din domeniu.
Agenda completă a Conferinţei IDC este atașată invitaţiei. Lista și prezentarea vorbitorilor invitați din străinătate sunt disponibile pe www.congresidc.ro.
Pentru confirmarea participării și alte informații legate de acest eveniment, vă rugăm să ne scrieți la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau să luați legătura cu Daniela Gheorghe, tel. 021/314.66.11.
Dr. Bogdan SIMION
Director Executiv, Institutul pentru Dezvoltarea Copilului
Background:
În anul 2000, trei universități americane - University of Minnesota, University of Tulane și University of Maryland - începeau o cercetare științifică denumită "Bucharest Early Intervention Program" - ”Programul de Intervenție Timpurie București". Proiectul era implementat de Fundatia SERA ROMÂNIA, iar finanțarea era asigurată de John T. and Catherine D. MacArthur Foundation. Iar coordonarea științifică a studiului a aparținut Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului (IOMC).
Cele două obiective ale programului erau unul social, de demarare a dezinstituționalizării copiilor din Centrul de Plasament "Sfânta Ecaterina" din București și unul științific, de evidențiere a dezvoltării neurologice și cerebrale a copilului aflat în trei situații: în familia naturală, în asistență maternală și în îngrijire rezidențială.
Această cercetare va continua și în viitor, realizând o evaluare complexă a copiilor din grupul initial până la vârsta de 18 ani. Din primele activități și rezultate ale programului s-a desprins o concluzie extrem de importantă: necesitatea înființării unui institut de formare profesională și de cercetare științifică fundamentală care să crească nivelul calității serviciilor și să sprijine dezvoltarea sistemului de protecție a copilului.
Ca atare, în anul 2004, Fundația "Tulane", Fundația SERA ROMÂNIA și Academia de Științe Medicale din România au pus bazele Asociației pentru Dezvoltarea Copilului, iar în 2004 a fost creat Institutul pentru Dezvoltarea Copilului prin asocierea Consiliului Local Sector 1 si a DGASPC Sector 1.
Institutul pentru Dezvoltarea Copilului (www.idc.com.ro ) este un proiect de interes public, fiind o structură fără personalitate juridică în cadrul Asociației pentru Dezvoltarea Copilului, cu scopul de a organiza și desfășura activități de cercetare, analiză, dezvoltare strategică și programatică, formare de personal și aplicare practică a instrumentelor și metodelor realizate în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și în domeniile conexe acestuia.
Utilizând expertiza academică românească (Academia de Științe Medicale) și cea americană (Universitatea Harvard), precum și experiența în managementul schimbării a Fundației SERA ROMÂNIA, Institutul pentru Dezvoltarea Copilului are rolul de a pilota și a dezvolta instrumente de evaluare, de a informa factorii de decizie și, mai cu seamă, de a disemina cunoștințele și informația în scopul creșterii calității intervențiilor și al creării unor standarde adecvate de îngrijire a copilului în dificultate și nu numai.