Duminică, 20 Ianuarie 2013 20:03

SERA ROMÂNIA a finanțat deschiderea unui nou centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități din Tulcea

Fundația SERA ROMÂNIA și Consiliul Județean Tulcea au deschis un nou centru de recuperare pentru copiii cu deficiențe din județ, acesta fiind construit de Fundaţia SERA ROMÂNIA cu sprijinul financiar al organizației internaționale CARE-Sera Franța.

Centrul a fost construit pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Județean și oferă copiilor cu deficiențe servicii de kinetoterapie, hidroterapie, logopedie și psihologie, valoarea totală a investiției suportată de fundație fiind de 330.000 de euro.Inaugurare centru Tulcea

Directorul executiv al SERA ROMÂNIA, Bogdan Simion, a declarat că, din anul 1997, când a început colaborarea cu județul Tulcea, fundația a investit până la 1,5 milioane de euro în diferite centre sociale.

”Vrem ca anul viitor să deschidem trei căsuţe de tip familial pentru închiderea unui centru din apropiere, dar şi un centru mobil pentru copiii cu handicap din Delta Dunării. Indiferent că sunt mulţi sau puţini, acest centru mobil este necesar pentru că accesul în Deltă este dificil, părinţilor copiilor le este greu să ajungă în Tulcea şi atunci e preferabil să avem un vas mic în care să existe principalele funcţiuni de recuperare şi să-i ajutăm pe copii”, a declarat directorul executiv al Fundaţiei SERA ROMÂNIA, Bogdan Simion.

În judeţul Tulcea, oficial există in jur de 1.200 de copii cu deficienţe.

Centrul pentru copiii cu handicap are 10 angajaţi, care în fiecare zi asigură servicii pentru aproximativ 100 de copii.

Cheltuielile de întreținere ale centrului de recuperare pentru copiii cu deficienţe vor fi suportate de la bugetul Consiliului Judeţean.


Fundaţia SERA ROMÂNIA activează în domeniul protecţiei copilului din anul 1997, investiţiile realizate de aceasta în România fiind de peste 70 de milioane de euro. În momentul de faţă, SERA ROMÂNIA este reprezentant al reţelei CARE în România.

Înfiinţată în anul 1945, asociaţia Cooperative for Assistance and Relief Everywhere (CARE) este recunoscută drept cea de-a treia organizaţie din lume, activând în 84 de ţări, implicându-se în peste 1.000 de proiecte destinate persoanelor cu venituri mici şi sprijinind astfel peste 122 de milioane de persoane.

Modificat la Joi, 04 Aprilie 2013 23:14