Abandonul lasa traume pe viata

Written by Bogdan Simion on . Posted in Blog

Abandonul copilului produce un efect dezastruos asupra familiei si asupra copilului, cu efecte negative asupra lui atat in viata imediata, cat si in dezvoltarea sa ulterioara. Atunci cand familia abandoneaza copilul, parintii acestuia renunta la una din cele mai puternice legaturi umane si la una din responsabilitatile fundamentale ale acestora. Sa renunti la copil inseamna sa renunti la a fi mama sau tata.

Comportamentele parentale sunt adanc inscrise in codul genetic al mamiferelor, familie din care facem parte neconditionat. Abandonul puiului, in special de catre mama, in lumea mamiferelor este un comportament anormal. Odata cu momentul abandonului, copilul va incepe o evolutie pe o spirala negativa care ii va afecta toate sistemele fundamentale: de supravietuire, de aparare, sistemele cerebrale superioare, sistemele de intelegere si de integrare a mediului inconjurator.

Efectele negative vor fi mai evidente sau nu, in functie de propria rezilienta si adaptabilitate. Toata experienta sa sociala ulterioara abandonului va fi influentata de acest moment al existentei – abandonul. Lipsa unui model familial va face ca viitorul adult sa nu stie, eventual, sa isi intemeieze o familie.

Faceti un exercitiu practic de experienta personala. Incercati sa va inchipuiti cate din gandurile, activitatile, comportamentele sau proiectiile pe care le traiti in fiecare moment nu au o legatura mai clara sau mai vaga cu familia.

Veti descoperi ca sunt putine momentele din viata in care nu apartinem unei familii. Ca atare, lipsa acesteia din experienta noastra personala ne-ar handicapa de mai mult de 90% din comportamentul nostru de animal social. 

Informations