Tuesday, 31 December 2013 15:40

Anul 2014: 25 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului

În anul 2014 vom marca 25 de ani de la adoptarea Conveţiei ONU privind Drepturile Copilului şi sperăm că acest eveniment va readuce în atenţia factorilor de decizie acest domeniu.

Pornim în anul 2014 cu gândul la noi proiecte. Ne dorim să ajungem la copiii şi adulţii cu handicap din Delta Dunării. Directorul Bogdan Simion la Congresul IDC 201Pentru ei vom face toate demersurile pentru ca în anul viitor să inaugurăm primul centru de recuperare plutitor.

De asemenea, ne vom îndrepta către toate judeţele care nu au servicii de recuperare pentru copilul cu handicap astfel încât, împreună cu autorităţile locale, să facem centre specializate, iar pentru copiii şi tinerii cu handicap din Centrul din Câmpulung, judeţul Argeş, pregătim căsuţe noi şi condiţii de trai mult mai bune.

Printre obiectivele anului 2014 se mai numără reluarea colaborării cu autorităţile din Iaşi şi Dolj, precum şi deschiderea celui mai amplu program de prevenire a abandonului, în judeţul Vaslui, care va include prevenirea sarcinii nedorite, a abuzului şi neglijării copilului, dar şi măsuri pentru evitarea abandonului şcolar.

“Deşi am lucrat foarte bine, situaţia de degradează în continuare şi există o lipsă de interes, dublată de o lipsă de resurse financiare şi umane nerezolvată şi care este foarte greu de corectat. Anul viitor vom celebra 25 de ani de la Convenţia Drepturilor Copilului şi sper că acest moment va mişca lucruri în domeniul administrativ, dar şi legislativ. În ultimele luni a existat un interes crescut din partea unor parlamentari şi sperăm ca acest interes să se concretizeze într-o mai mare coerenţă în legile votate în Parlament”, a declarat Bogdan Simion, director executiv al SERA ROMÂNIA.

La mulţi ani şi 2014 să fie un an mai bun pentru toţi!

Last modified on Friday, 27 June 2014 08:12

Informations