Friday, 16 May 2014 09:53

Candidaţii la Alegerile Parlamentare Europene pot deveni Campioni pentru Drepturile Copilului

Manifestul FONPC

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale  pentru Copil, World Vision România, SOS Satele Copiilor România, SERA România, Terre des Hommes România, Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS, Organizația Salvaţi Copiii, UNICEF România și EuroChild vă invită să participaţi luni, 19 mai 2014, între orele 11.30 – 14.00, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie din Bulevardul G-ral Gheorghe Magheru nr. 7, Sector 1, Bucureşti, la evenimentul de lansare a Manifestului pentru Drepturile Copilului. În cadrul acestui eveniment societatea civilă invită candidaţii la alegerile parlamentare europene  să devină Campioni pentru Drepturile Copilului.

În aceste vremuri, când accesul deplin al copiilor la drepturile lor este amenințat de criza economică, sărăcie și excludere, facem apel pentru mobilizarea de susținători puternici pentru a reprezenta și apăra interesele copiilor la toate nivelurile de guvernare, de la nivel local la cel european.

Alegerile pentru Parlamentul European sunt o oportunitate de a ne asigura că în următorii cinci ani drepturile copilului nu sunt uitate de către factorii de decizie europeni. Pentru a facilita implicarea deputaților europeni în viitorul mandat, Grupul de Acțiune pentru Drepturile Copilului (CRAG) format din 14 organizații internaționale și europene, printre care Eurochild, UNICEF, World Vision, SOS Satele Copiilor, Salvați Copiii, Terre des Hommes, Missing Children Europe, au pregătit un Manifest pentru Drepturile Copilului, care prezintă propunerile noastre concrete pentru a face din drepturile copiilor în UE și în lume o prioritate a activității viitorilor parlamentari europeni.

Manifestul Drepturilor Copilului a fost prezentat în Parlamentul European de la Strasbourg, în ziua de  20 noiembrie 2013, în cadrul unui eveniment public, care a vizat deputații europeni.

Lansarea în România a Manifestului va include o discuţie la nivel înalt cu reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, ai societăţii civile şi viitori candidaţi, urmată de semnarea Manifestului de către candidaţii la alegerile parlamentare europene.

Semnarea acestui Manifest implică promovarea şi apărarea drepturilor copilului la nivel naţional şi european dar şi cooperarea cu societatea civilă şi copiii pentru un viitor mai bun.  

Pe pagina de web http://www.childrightsmanifesto.eu/ sunt înregistraţi toţi Campionii Drepturilor Copilului, care au semnat deja acest manifest.

Va fi o  onoare pentru noi să vă avem alături în susţinerea viitorilor Campioni pentru Drepturile Copilului, înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

Persoană de contact: Daniela Gheorghe, Director executiv FONPC, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , tel.0720511571

Last modified on Monday, 23 June 2014 09:36

Informations