Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Specialiştii din România înca discută înfocat despre alegerea corectă a termenului – dizabilitate sau handicap. Constituţional, ar trebui să discutăm despre handicap. Orientarea modernă anglo-saxonă ne îndeamnă să folosim acest barbarism cu o semnificaţie incertă în limba română – dizabilitate. Această discuţie conceptuală poate fi interesantă dacă persoanele cu dizabilităţi/handicap ar trăi în România ca cetăţeni cu drepturi egale. Din păcate, suntem departe de această situaţie care rămâne la nivel de deziderat.
În lume trăiesc peste un miliard de persoane cu o formă de dizabilitate. Acestea fac faţă zilnic atât barierelor fizice, dar şi celor sociale, economice şi atitudinale. 80% din persoanele cu dizabilităţi trăiesc în ţările în curs de dezvoltare, cu alte cuvinte starea lor este asociată adesea cu sărăcia. În ciuda faptului că reprezintă minoritatea cea mai mare a lumii, persoanele cu dizabilităţi şi problematica dizabilităţii rămân în mare masură invizibile în cadrul proceselor de dezvoltare. În plus, persoanele cu dizabilităţi sunt cele mai susceptibile de a se confrunta cu violenţa. Copiii cu handicap/dizabilităţi experimentează de patru ori mai multe situaţii de violenţă comparativ cu copiii fără handicap/dizabilitate.
Atunci când celebrăm o zi aniversară reflexul bunei-creşteri ne îndeamnă să urăm « La Mulţi Ani » celor în cauză. Nu vreau să urez aşa ceva persoanelor cu dizabilităţi din România. Altfel spus, nu pot să le doresc să trăiască în continuare în izolare, în nevoia de normalitate. Ce imi doresc, însă, este să ne urez nouă să empatizăm din ce în ce mai mult cu aceste persoane, să le înţelegem şi să construim alături de ei o societate normală în care să nu mai existe ei, cu handicap, şi noi, relativ normali, orice ar însemna acest normal.
De-a lungul anilor am văzut copii cu handicap în căminele-spital ceauşiste, în secţiile de neuropsihiatrie infantilă comuniste, în centrele de plasament de astăzi. Am încercat să îi susţinem inventând peste 47 de centre de recuperare în toată ţara. De fiecare dată mă gândesc că am făcut prea puţin. Tristă aniversare, în România, a acestei zile. Poate într-o zi vom avea motive de bucurie şi de bilanţ pozitiv. Nu astăzi, din păcate.
Bogdan Simion, Director Executiv SERA ROMÂNIA