O minoră de 16 ani, mama unui copil de doi ani, consiliată şi sprijinită de Fundaţia SERA ROMÂNIA să prevină o nouă sarcină

T. S. are doar 16 ani şi este deja mama unui copil de doi ani, care provine dintr-o relaţie întâmplătoare cu un bărbat despre a cărui identitate nu se cunosc detalii.

Cazul a intrat în atenţia echipei SERA ROMANIA, angajată pe proiectul de prevenire a sarcinii nedorite, în anul 2011, în momentul în care fata a născut.

T. S. are o relaţie de concubinaj cu I.R.C., în vârstă de 19 ani. Acesta nu lucrează şi nu are nicio posibilitate financiară pentru a-i susţine pe cei doi.

Veniturile actuale ale celor trei sunt compuse din alocaţia de stat a minorei, în valoare de 42 lei, şi din alocaţia de stat a copilului, adică  200 de lei.

În prezent, minora locuieşte împreună cu tatăl, actualul concubin şi cei şase fraţi într-o casă formată dintr-o singură cameră, racordată la reţeaua electrică şi încălzită cu o sobă pe lemne. Mama adolescentei a decedat cu trei ani în urmă.

Tânăra refuză soluţia oferită de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, de a se muta împreună cu copilul într-un Centru Maternal, preferând să locuiască în condiţiile improprii oferite de casa tatălui.

Adolescenta a fost însoţită de către echipa proiectului de prevenire a sarcinii nedorite la medicul specialist şi a fost consiliată cu privire la metodele contraceptive pe care aceasta le poate folosi.

La prima vizită la medicul specialist, ea alăpta, aşa că singura metoda care putea fi folosită a fost prezervativul. Ulterior, când situaţia a permis-o, metoda contraceptivă a fost schimbată din prezervativ în pilulă contraceptivă.

Echipa proiectului de prevenire a sarcinii nedorite o aprovizionează lunar cu necesarul de pastile contraceptive, acestea fiind achiziţionate de către Fundaţia SERA ROMÂNIA.

Informations