Copil abandonat de mamă pentru că s-a născut cu picioarele strâmbe, îngrijit într-un apartament terapeutic al Fundaţiei SERA ROMÂNIA

Alin nu are încă doi ani, dar de mai bine de un an a fost abandonat de mama sa într-un centru de plasament pentru că s-a născut cu picioarele strâmbe şi luxaţie de şold. Din cauza acestor probleme, el nu poate merge.

Băiatul a ajuns în apartamentul terapeutic al Fundaţiei SERA ROMÂNIA pentru realizarea programului medical.

Deşi este cel mai mic băieţel din apartament, el este foarte curajos: a suferit deja două intervenţii chirurgicale în secţia de ortopedie a Spitalului « Grigore Alexandrescu ».

Timp de trei luni a purtat în permanenţă orteze şi a rămas imobilizat în gips un an întreg.           

El este programat pentru o nouă intervenţie chirurgicală în toamna lui 2013. Până atunci, Alin va sta în gips, beneficiind de controale de două ori pe lună la spital.

Pe întreaga durată a tratamentului medical, Alin va locui în apartamentul SERA ROMÂNIA și chiar dacă mama lui l-a părăsit, el este un copil iubit şi se bucură de toată atenţia şi de afecţiunea personalului şi a celor din jur, care reuşesc să suplinească absenţa unei familii.

Informations