Institutul pentru Dezvoltarea Copilului, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Fundaţia SERA ROMÂNIA şi Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil au organizat miercuri, 13 noiembrie 2013, conferinţa cu tema ”Efectele instituţionalizării asupra dezvoltării copilului. Observaţie, diagnostic, prevenire a consecinţelor de lungă durată”, în cadrul căreia au fost prezentate concluziile parţiale ale unei cercetari care a vizat studiul comparativ al dezvoltarii unor copii instituţionalizaţi si copii din comunitate. Studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP) a fost demarat în anul 2000 de trei profesori americani: Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University şi Charles Zeanah, de la Tulane University.
Primul studiu de acest tip, care a vizat în total 208 copii, a identificat probleme psihiatrice serioase şi mai multe disfuncţionalităţi în dezvoltarea lor cognitivă, fiind afectate discernământul, controlul impulsurilor şi păstrarea amintirilor.
De asemenea, cei trei profesori americani au mai constatat că, în cazul copiilor instituţionalizaţi la scurt timp după naştere, se produc modificări organice ireversibile, dar şi că intervenţia timpurie, în sensul întreruperii instituţionalizării, poate aduce progrese importante în dezvoltarea copilului.
Cercetarea a analizat în paralel 136 de copii institutionalizaţi şi alţi 72 de copii din comunitate, care nu au fost instituţionalizaţi niciodată. Copiii din comunitate au constituit grupul martor, a căror dezvoltare a fost comparată cu cea a copiilor instituţionalizaţi. Din acest ultim grup, 68 de copii au fost plasaţi în asistenţă maternală profesionistă sau în plasament familial de către Comisiile de Protecţie a Copilului, iar alţi 68 au beneficiat în continuare de o măsură de protecţie rezidenţială, având în vedere că DGASPC nu a identificat o soluţie de îngrijire familială pentru ei. Cei trei cercetători au monitorizat practic evoluţia şi dezvoltarea tuturor acestor copii.
Rezultatele de până acum ale studiului BEIP au demonstrat că acei copii care au fost instituţionalizaţi foarte devreme prezintă un risc semnificativ de a dezvolta întârzieri şi tulburări, dar şi că acei copii care au fost scoşi din instituţii pentru a fi plasaţi în asistenţă maternală înaintea vârstei de doi ani au rezultate mai bune în mod special în domeniile cognitiv, al dezvoltării limbajului, al sănătăţii mentale, al activităţii cerebrale şi al abilităţilor sociale, comparativ cu cei plasaţi după vârsta de doi ani.
La conferinţa „Efectele instituţionalizării asupra dezvoltării copilului. Observaţie, diagnostic, prevenire a consecinţelor de lungă durată” au participat secretarul de stat pe probleme de asistenţă socială din MMFPSPV, Codrin SCUTARU, secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale, Vasilica DUMINICĂ, adjunctul Avocatului Poporului, Ionel OPREA, directorul Direcţiei pentru protecţia copilului, Elena TUDOR, parlamentari, directorii Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din ţară, medici specialişti şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale din domeniu.
„E un lucru foarte important că astăzi avem, prin prisma Institutului pentru Dezvoltarea Copilului, o nouă reliefare a realităţii care arată că locul copiilor este lângă cei care le pot oferi afecţiunea şi grija de care au nevoie. Continuăm aşadar să mergem pe aceeaşi linie a dezinstituţionalizării, pentru că locul copiilor nu este în instituţie, e în familie”, a declarat Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii.
”Plasamentul este o măsură de protecţie care ar trebui să asigure îngrijirea copilului până la maturitate sau până la găsirea unei alte măsuri de protecţie. Instituţia nu funcţionează ca o familie, nici ca un centru resursă. Instituţia nu poate asigura consiliere pentru tulburări emoţionale sau alte probleme apărute în instituţie. Sper că, până în 2020, vom avea din ce în ce mai puţine instituţii pentru că asta demonstrează cât de atent este statul la nevoile sociale”, este de părere directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltarea Copilului (IDC), Bogdan Simion, de asemenea director executiv al SERA ROMÂNIA. Acesta a adăugat că autorităţile ar trebui să fie atente şi la fenomenul scăderii natalităţii. „Dacă în 1990 existau 5,5 milioane de copii, iată că în 2012 mai aveam doar 3,8 milioane de copii, cu un trend de scădere spre 3,6 milioane. Ca atare, orice fel de copil pe care îl pierdem în sistemul de protecţie devine din ce în ce mai important pentru viitorul României”, a explicat Bogdan Simion.
„Este important că rezultatele studiului sunt puse la dispoziţia cercetătorilor români, dar mai ales a factorilor de decizie din România acum, în momentul în care Ministerul Muncii definitivează strategia viitoare privind protecţia drepturilor copilului 2014-2020. În urma studiului, cu siguranţă că în elaborarea politicilor viitoare anumite lucruri vor trebui reconsiderate. Este un motiv în plus de a analiza posibilitatea de a închide treptat instituţiile şi de a respecta dreptul copilului de a fi crescut în familie, însă asta ar trebui să însemne politici mai ample de asistenţă socială, nu doar închidere de instituţii. De asemenea, rezultatele studiului vor avea drept consecinţă şi necesitatea reconsiderării managementului de caz, a reevaluării modalităţii de lucru a managerilor de caz, dar şi accentul care trebuie pus nu doar pe calitatea serviciilor din instituţie, ci mai ales pe soluţiile alternative, cum ar fi asistenţa maternală”, a declarat preşedintele Federaţiei ONG-urilor pentru Copil (FONPC), Gabriela Coman.
„Studiul iniţiat în 2000 pe copii abandonaţi în mare parte la naştere şi plasaţi în instituţii din Bucureşti a duce poate cele mai detaliate informaţii cu privire la efectele experienţei asupra dezvoltării şi funcţionării creierului la copii, demonstrează în mod detaliat efectele mediilor de creştere asupra dezvoltării creierului şi comportamentului la copil. Cercetarea arată şi importanţa intervenţiei timpurii: cu cât copiii sunt plasaţi mai repede într-o familie, cu atât mai repede se recuperează. Este dovada cea mai puternică din punct de vedere ştiinţific că ei se dezvoltă mai bine în cadrul familiei”, a declarat profesorul Charles Zeanah, de la Tulane University.
"Am descoperit o reducere a materiei cenuşii şi albe în cazul copiilor instituţionalizaţi, ceea ce înseamnă că există o substanţă în creier, melina, a cărei absenţă poate duce la scleroza în plăgi. Nu doar că s-a constatat o activitate redusă a creierului, dar am văzut o reducere a creierului şi al numărului total de neuroni din creier. La cei care aveau până în doi ani când au fost scoşi din instituţie s-a constatat o îmbunătăţire a activităţii creierului, dar şi efecte foarte bune asupra coeficientului de inteligenă şi viyavi de ataşament. (...) Nu am văzut efecte benefice în toate cazurile. Au fost situaţii în care nu s-au văzut îmbunătăţiri dar aceste situaţii au fost în cazurile în care nu au fost scoşi din instituţii suficient de repede", a susţinut, la rândul său, profesorul Charles Nelson, de la Harvard University.
„Am evaluat problemele psihiatrice şi am descoperit că cei cu un istoric de instituţionalizare au mai multe probleme de acest tip faţă de cei neinstituţionalizaţi. Când aceşti copii au fost duşi în asistenţă maternală, unele probleme psihiatrice, anxietatea, depresia au fost rezolvate. În ceea ce priveşte ataşamentul, capacitatea copilului de a dezvolta relaţii cu un adult, copiii din instituţii nu puteau să dezvolte relaţii cu lucrătorii sociali, dar când i-am scos şi i-am plasat în familie, au putut dezvolta relaţii cu asistenţii maternali. În plus, copiii care au crescut în instituţii au competenţe sociale reduse spre deosebire de cei scoşi din instituţie. Am măsurat şi coeficientul de inteligenţă şi am descoperit că atunci când un copil e scos din instituţie la o vârstă fragedă, IQ-ul creşte foarte mult: copiii din asistenţă maternală au avut un IQ mai bun decât cei din instituţii. Instituţionalizarea are aşadar efecte negative pentru dezvoltarea intelectului copiilor şi pentru dezvoltarea capacităţii lor sociale, iar intervenţia timpurie, până la doi ani, este esenţială în procesul de recuperare”, a concluzionat profesorul Nathan Fox, de la University of Maryland, în cadrul conferinţei de la Bucureşti.