Anca Eugenia Tulpan este absolventă a Facultăţii de Medicină, specializarea Fiziokinetoterapie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti şi a început colaborarea cu echipa SERA ROMÂNIA în anul 2001, fiind implicată în activitatea de recuperare ca fiziokinetoterapeut în Centrele de Plasament nr.1 şi nr. 3 din Galaţi, după care au urmat și alte proiecte.

Despre experiența trăită la Galaţi spune că a marcat-o cel mai mult şi totodată a motivat-o să nu abandoneze, și a convins-o că locul său este alături de echipa SERA ROMÂNIA, cu ajutorul căreia a reuşit să schimbe în bine soarta unor copii nevoiaşi.

“Într-o dimineaţă, aflându-mă într-unul din Centrele de Plasament din Galaţi, am observat că o infirmieră lovea în mod repetat cu palma peste faţă o fetiţă în vârstă de patru ani care suferea de autism. Întrebând respectiva persoană de ce face acest lucru, mi-a răspuns sec: pentru că mi-a luat pixul. Am sesizat autorităţile, respectiv DGASPC Galaţi, iar măsura luată a fost diminuarea salariului cu 10% timp de trei luni. După aceasta, a avut loc o şedinţă în centru, cu tot personalul angajat, cu scopul de a mă denigra şi învinovăţi pentru ceea ce i s-a întâmplat infirmierei. La acea şedinţă am fost ameninţată chiar cu moartea, iar la final m-au înghesuit pe o scară şi au încercat să mă lovească cu pumnii. Atunci am realizat că situaţia este gravă şi că acei copii sunt în pericol. Împreună cu colegii de la SERA ROMÂNIA am reuşit să-i mutăm în alt centru de plasament, unde erau în siguranţă şi puteau fi îngrijiţi corespunzător nevoilor lor”, îşi aminteşte Anca Eugenia Tulpan.

Printre întâmplările care au marcat-o în cei peste 11 ani de activitate în cadrul SERA ROMÂNIA menţionează: ”Primul centru vizitat în care copiii erau asezaţi frumos în paturi şi când am dat păturile deoparte am constatat că erau complet dezbracați, deși afară erau câteva grade cu minus, imaginea copiilor care stăteau şi zăceau în pat, deşi ar fi putut fi recuperaţi, dar nimeni nu avea niciun interes să facă asta, cei 20 de copii până în patru ani dintr-un centru din Ploieşti care mi-au sărit în braţe spunând că vor acasă la mine sau un centru pentru adulţi, în care biroul directorului era dotat ca un hotel de cinci stele, dar beneficiarii aveau pături la geam, în loc de ferestre, și își făceau nevoile în mijlocul camerei, într-o groapă săpată special pentru acest lucru”.

“Gândindu-mă care ar fi cea mai stringentă problemă din sistemul de protecţie socială mi-au venit o groază de idei: numărul mic de centre de recuperare şi lipsa personalului specializat, care să lucreze în aceste centre, lipsa asistenţilor maternali dedicaţi îngrijirii copiilor, adaptarea programei de învăţământ din şcolile speciale conform nevoilor copiilor, birocraţia legată de adopţii, lipsa unei strategii pentru copiii din instituţii care împlinesc 18 ani. Şi ar fi multe, dar am realizat că, de fapt, problema este una singura: NEPĂSARE, DEZINTERES sau cum vreti să-i spuneţi, mulţi găsind o scuză în proasta remuneraţie din sistem”, este de părere specialistul SERA ROMÂNIA.